Adica a venit natural si nu a implicat nici o decizie de a intrerupe brusc alaptarea. Pur si simplu laptele n-a mai fost suficient spre deloc, asa ca a trebuit sa ii dau copilului ceva lapte din alte surse. Am decis sa va povestesc cum a fost la noi, tocmai pentru ca am auzit ca poti alapta pana la adanci batraneti, ca sunt blamate cele care au renuntat prea devreme si tot asa. Am deschis discutia asta saptamana trecuta, intr-un articol care arata foarte clar pozitia mea (link mai jos), dupa s-a nimerit sa citesc niste comentarii socante pe tema asta.
Apara-ne Doamne de gura mamelor perfecte
Eu am renuntat pe la 10 luni, nu am nici un regret, copilul nu e nici mai sensibil, nici mai bolnavicios, nici mai putin dezvoltat sau mai putin inteligent…. ca sa terminam si cu “nenorocirile” care s-ar abate asupra copilului.
Erica a prins sanul cu pofta la 2 ore de la nastere, stiind ea mai bine ce sa faca decat mine. Am facut furia laptelui in spital si nu o sa intru acum in amanuntele legate de ce greseli s-au facut acolo si cum m-am simtit eu ca o vaca la aparatul de muls, ce dureri aveam si cum o zi am stat ba la muls, ba cu copilul la san. In acelasi salon cu mine era o mamica a carei fetita se nascuse la 3 ore distanta de a mea. Erica manca cu pofta in schimb ce fetita ei urla de fiecare data cand atingea sanul. Nu va spun cat a incercat fata aia sa o hraneasca, nu va spun de cate ori a venit neonatoloaga sa incerce sa ii bage sanul in gura si degeaba. O dadea asistentelor de fiecare data spunandu-le sa ii dea lapte. A plecat acasa cu sanii la fel cum venise si spunand ca ea va incerca sa o alapteze inca o perioada si daca refuza, ii da lapte praf. Va jur ca as fi facut la fel. Nu poti judeca pe nimeni pentru ca nu ii stii povestea.
Eu am ajuns acasa ceva mai bine, dar cu rani pana la sange si dureri de imi dadeau lacrimile la fiecare alaptare. Am chemat consilier in alaptare, pe de o parte, pentru ca o doctora imi spusese ca nu am lapte bun/suficient ca motiv principal pentru care Erica nu luase in greutate, cand eu aveam un san mai mare decat capul copilului. Pe de alta parte, pentru ca deja alaptam cu protectii de san datorita ranilor si o faceam aproape non-stop, cam la fiecare 1 ora – maxim 1 ora si jumatate. Vedeti voi, aflasem si eu ca e bine sa alaptezi la cerere si ca o mama responsabila, am vrut sa alaptez la cerere, doar ca nu stiam ca asta inseamna la o ora, dupa ce a stat o ora la san. Era clar ca ceva imi scapa.
Consiliera m-a linistit, mi-a zis ca am lapte cat are copilul nevoie dar si ca atunci cand alaptez sa o fac 15 minute la un san, 15 minute la celalalt si sa nu o las sa adoarma, pentru ca ea va sta cu sanul in gura ca suzeta. Mi-a recomandat sa fac pauza 2 ore si dupa daca ii este foame ii dau, dar nu sa o pun la san la fiecare miau.
Alaptarea nu doare
Sau nu ar trebui sa doara. Tot consiliera mi-a spus asta, ceea ce pentru mine a fost uluitor, in conditiile in care ma durea de fiecare data. Mi-a aratat metoda prin care introduc sanul si cea prin care il scot si mai ales sa nu o las sa suga pana cand sanul nu e introdus corect si eu nu ma simt comfortabil. Intalnirea aia a schimbat tot… In scurt timp ranile sanilor s-au vindecat si am putut alapta fara protectii.
Am alaptat mult timp la 2 ore, zi si noapte, de nu mai stiam cand e zi si cand e noapte. Ajunsesem la epuizare, dormeam rezemata in pozitie sezand si cu ea in brate, pentru ca daca o puneam jos incepea sa planga. A fost foarte greu. Eu am crescut usor – usor intervalul intre alaptari, totul in acord cu opinia doctorei, tocmai pentru ca ea sa inteleaga ca sanul e pentru hranire, nu e o jucarie.
Cat mi-am propus eu sa alaptez cu orice pret
Inca dinainte de a naste, auzisem din nenumarate surse ca este esentiala alaptarea in primele 6 luni de viata. Eu nu mi-am propus termene mari sau mici, dar mi-am promis ca voi face tot ce imi va sta in putinta sa o alaptez macar 6 luni, lucru reusit pe deplin. Asta a fost target-ul meu principal, dar de dorit, as fi vrut sa ajungem pe la 1 an. Mai departe de primul an nu mi-am facut planuri de nici un fel, gandidu-ma ca vom vedea atunci ce va fi.
Ce s-a intamplat dupa 6 luni
Erica a inceput diversificarea la 6 luni, metoda clasica cu piure de legume si hranita cu lingurita, metoda cu care eu am fost comfortabila si sunt si acum. Stiu ca sunt si alte variante, dar este fix decizia fiecaruia cum vrea sa o faca. Dupa ce introduceam o masa completa, doctora mi-a spus sa nu o mai alaptez dupa masa aia, ca sa nu manance mai putin pe motiv ca urmeaza laptele. Exact asta am facut, cu incredere totala in doctora care a urmarit-o in fiecare luna timp de un an (nu aceea care mi-a spus ca nu am lapte :).
Dupa ce cele 3 mese complete au fost introduse, copilul mai primea lapte doar dimineata, seara la culcare si noaptea, de cate ori se trezea. Pe cat de mult lapte avusesem, pe atat de repede s-a diminuat dupa. Nu dupa mult timp Eri a inceput sa se trezeasca din 2 in 2 ore, desi ea evoluase destul de bine cu somnul, pana la o trezire – maxim 2 pe noapte. Problema era ca laptele se reglase deja pe consum mult mai mic si la ultimele treziri nu mai avea ce sa suga, ca se pare ca nu mai produceam la fel de repede. Am intors problema pe toate partile si m-am gandit ca poate totusi ii este foame, asa ca dupa alaptarea de seara i-am introdus si formula, ca sa vedem daca inca ii este foame. Si surpriza, ii era. Laptele meu a continuat sa scada pana cand am decis sa ii dau doar formula dimineata si sa pastrez laptele pentru noapte, ca imi era mult mai usor sa o adorm la san. Usor – usor am renuntat si la masa de seara si speram sa am mai mult lapte pentru noapte, pana cand nici noaptea nu parea sa ii mai ajunga, iar eu nu imi mai simteam deloc sanii plini cu nimic. Cumva, natural, fara chin si fara suparare din partea nimanui, a ajuns doar pe formula.
Bineinteles ca la mult timp dupa mi-am dat seama ca principalul motiv pentru care laptele a scazut foarte repede a fost ca ea nu era alaptata deloc pe parcursul zilei, dar nici nu mai conteaza asta acum. Fiecare corp reactioneaza diferit. A fost cat a fost. As fi vrut sa ajung la un an, dar nici nu ma uit in urma si nici nu imi fac reprosuri. Partea buna daca vreti sa ii spunem asa, este ca eu nu am trecut nici prin plansete, nici prin tras de bluza ca sa ii dau san, nici prin intrerupere brusca, nici prin plecat de acasa, nici prin nimic. Nu a trebuit sa pun stop, pur si simplu s-a facut treptat iar din partea ei nu am simtit niciodata vreo dorinta de a se pune din nou la san. Mai usor de atat nici ca se putea…
Nu va dau sfaturi de alaptare, nu va zic nici cum, nici cat sa alaptati, dar va recomand atat: informati-va din surse sigure si alaptati cum si cat credeti VOI de cuviinta. Atat.