Stim cu totii ca pe vremuri diviziunea muncii in familie era foarte clar delimitata iar copiii erau crescuti de mame. Ne-am straduit mult sa evoluam de la nivelul acela, femeile au ajuns sa aiba job full-time dar au ramas si cu cresterea copiilor si ingrijirea casei.
In ultimii 10 ani, am crezut ca ne-am mai modernizat, ca am inteles cu totii ca e important ca femeile si barbatii sa imparta responsabilitatile intr-o familie iar copiii sa fie crescuti si de tati. S-a demonstrat cat e de importanta relatia unu la unu ‘tata – copil’, ca timpul petrecut impreuna este esential in dezvoltarea armonioasa a copilului, ba chiar ca influenteaza performantele pe care le va avea la maturitate. Nu mai spunem de modelul de familie in care creste si care il va influenta pe termen lung.
Si cu toate ca fata de generatiile trecute, tatii moderni sunt mai implicati ca niciodata, exista inca o “specie” simpatica de tati, aceia carora le creste tensiunea sau sufera atacuri de panica cand li se cere sa ramana singuri cateva ore cu copilul. Fereasca D-zeu sa ramana singuri cu ei si peste noapte:)!
Panica le blocheaza mintea, ganduri precum “cu ce il imbrac”, “cum sa il hranesc”, “ce fac cu el”, “cum sa il adorm”, “ce ii spun” ii invadeaza si imi dau seama cum creierul le lucreaza la capacitate maxima. Dezastru! Blocaj total!
“Mai femeie, nu pleca! Nu ma lasa singuuur! Du-te la cafea cu prietenele dar ia si copilul cu tine! Du-te si pe luna, dar nu pleca singura!
Cum sa stai peste noapte, ai innebunit! Daca plange, ce ii fac?!” :))
Ar fi doar comic daca nu ar fi si urma de tragedie. Pentru ca pentru ei, este o tragedie sa ramana singuri cu ai lor copii, de zici ca i-au luat cu imprumut si nu stiu ce sa faca cu ei. Cate traininguri au facut ei, cate carti au citit, cate negocieri au dus, cate super probleme au rezolvat in viata lor, nimic nu i-a pregatit pentru momentul asta.
De cele mai multe ori, femeia renunta sa mai iasa cu prietenele, renunta la timpul pentru ea, renunta si iar renunta pana cand ajunge sa uite ca exista viata si inafara familiei, ca ea e si femeie, nu doar mama.
Iar mama care nu mai poate fi si femeie, nu e una fericita si asta nu o afecteaza doar pe ea, ba chiar si pe sot si nu in ultimul rand pe copil.
Daca in primele luni copilul este dependent de mama si timpul ei cu ea insasi este extrem de limitat, de pana si un dus in liniste pare un miracol, dupa un an copilul poate sta linistit si cu tatal, asta daca tatal a incercat sa formeze pana atunci o relatie cu al sau copil, astfel incat sa nu urle de cum dispare mama din raza vizuala, intrebandu-se cine e strainul asta cu care a ramas. Daca tatal a fost implicat de la bun inceput, atunci schimbatul, hranitul, spalatul si culcatul copilului nu ar trebui sa fie chiar asa o tragedie. Stiu, nu e simplu, dar nici apocalipsa nu e. Sunt tati care nu vor sa stea singuri cu copilul nici dupa ce a implinit 3 ani, cand lucrurile devin mult mai usoare si copiii mai cooperanti. Si nu pentru ca nu pot, pentru ca pur si simplu nu vor, pentru ca e mai simplu si mai usor sa stea ea.
Dati-le si pauza mamelor! Au nevoie de ea, au nevoie sa se simta frumoase, iubite si apreciate. Au nevoie sa nu simta ca sunt singure in parinteala si ca nevoile lor conteaza. Au nevoie de timp liber, de discutii cu prietenele, de o cafea in tihna, de un film vazut pana la generic sau de cateva ore de citit.
Dati-le si pauza mamelor! Pentru ca sunt acolo de la prima suflare, pentru ca somnul le-a fost furat, pentru ca timpul nu le-a mai apartinut, pentru ca sunt si medici, si profesoare, pentru ca la ele gasesti mereu alinare.
Dati-le si pauza mamelor! Pentru ca nu au facut singure copiii si nici nu au intentionat sa ii creasca singure! Si nu in ultimul rand…pentru ca o merita!
PS. Ii multumesc sotului meu pentru ca nu se afla in aceasta categorie, ca s-a implicat si in joaca, si la schimbat si la hranit, ca a dezvoltat o relatie cu Erica, astfel incat eu sa am incredere in el cand lipsesc de acasa sau cand pleaca ei in mici excursii. Pentru ca da, pana si asta conteaza ca mama sa poata pleca linistita de langa copil: increderea ca tatal se poate descurca, ca e atent si grijuliu, ca nu gasesti casa rasturnata, copilul nemancat si pe ei doi certati. 🙂
