De cand devii parinte focusul e doar pe copil. Trebuie sa il intelegi, sa il sustii, sa fii rabdator, sa te dedici total si sa faci tot ce iti sta in putinta ca sa devina un adult responsabil si stabil emotional. Noul parenting ne focuseaza aproape total pe copil, ba mai mult decat atat, societatea sanctioneaza rapid vreun derapaj de la “calea dreapta” a parintelui. Nu mai ai voie sa te enervezi, nu mai ai voie sa ridici glasul, nu mai ai voie sa ii interzici, nu mai ai voie sa certi,  nu mai ai voie sa conditionezi, aproape ca nu mai ai voie sa ii spui NU. Trebuie intodeauna sa gasesti in tine zeita calmului cand simti ca esti un vulcan pe cale sa erupa, trebuie sa te gandesti de fiecare data cum anume formulezi, argumentezi si explici astfel incat sa nu il rostesti pe blamatul NU, astfel incat sa nu ranesti in vreun fel sentimentele copilului, pentru ca na, sentimentele tale, timpul tau, nevoile tale conteaza infinit mai putin de cand devii parinte si el copilul a devenit un soi de proiect in dezvoltarea caruia nu ai voie sa gresesti. Parentingul modern a devenit epuizant.

Cunosc multi parinti. Din ce in ce mai multi de cand am devenit si eu mama. Toti se straduiesc sa isi creasca copiii cum pot ei mai bine, scopul final fiind acelasi: copilul sa creasca fericit, increzator in fortele proprii si stabil emotional. Practic, ne straduim cu toti sa minimizam stricaciunile, pe care invariabil le mai facem si sa  maximizam potentialul copilului. Mai toti parintii astia au citit carti, au fost la cursuri, au citit articole, s-au educat, informat si multi sustin importanta celor descrise de mine in primul paragraf. Chiar se si straduiesc sa le aplice, dar pe majoritatea i-am vazut ridicand si glasul, spunand si nu, pierzandu-si si rabdarea, energia si calmul. Si nu ii blamez deloc. Parintii sunt si ei oameni iar copii au darul de a apasa fix ”butoanele” alea care ii scot din minti.

Din perspectiva mea de mama, noul parenting ma scoate din sarite uneori, pentru ca uita ca eu sunt om, nu un robotel programat sa fie non stop zen, odihnit si cu zambetul pe buze. Uita ca viata incepe dimineata devreme, odihnita daca ai avut noroc, continua cu pregatitul copilului si cu munca pana la 18, cand iei din nou copilul in primire. Viata e cu gatit, spalat, ingrijit casa, muncit de multe ori din zori si pana noapte. Viata nu se invarte doar in jurul copilului iar mama are si ea un rezervor limitat de energie, calm si buna dispozitie. Si atunci as indrazni sa intreb: de mama cine are grija?  Pe ea cine o intelege? Cand i se inmoaie picioarele de oboseala si i se inchid ochii de somn dar trebuie sa se adune ca sa asigure nevoile copilului? Sau cand pur si simplu nu mai are resurse sa se conecteze emotional si sa stea sa mai explice inca o ora? Cand e doar un om, pe mama cine o intelege?

mama theurbandiva style blog

Fiica mea are 4 ani si jumatate, iar bratele mele s-au antrenat indelung de cand s-a nascut. M-am informat si eu inca dinainte sa se nasca despre cum ar trebui sa o cresc, ce ar trebui sa fac si ce nu. In viata reala, oricat m-as stradui, exista momente cand spun NU si nici macar nu mai regret ca o fac, momente cand spun “daca faci asta primesti” in loc de “dupa ce faci asta primesti”, momente cand i-am interzis ceva doar ca “rasplata” pentru comportamentul neadecvat, momente cand nu mai am puterea sa reformulez ca la carte si sa ii vorbesc 20 de minute ca sa inteleaga un lucru, momente cand ridic glasul si momente in care imi vine sa ies pe usa pentru ca simt ca explodez. 

Nu  mai departe de ieri de dimineata imi venea sa plang de nervi. Am ajuns la gradinita si dupa 45 de minute de discutat, explicat, negociat, am plecat de acolo fix asa cum am venit. Cu ea de mana. Motivul: nu mai vrea la gradinita. Deloc. Niciodata. O sa va ganditi poate la ce m-am gandit si eu: ca o bate cineva, ca o supara un copil, ca nu se intelege cu nu stiu cine. Nu. Explicatia ei: nu mai vreau pentru ca mie nu imi place sa dorm la gradi si nici sa ma odihnesc. Ar fi o explicatie daca chiar ar dormi la gradi la pranz, dar ea nu mai doarme de luni de zile. Ca nu mai vrea sa doarma, asa ca au gasit o solutie cei de la gradi pentru copilasii carora nu le este somn. Totul doar ca sa fie copilul fericit. Acum poate ca o sa va ganditi ca sigur e o explicatie ascunsa, asa cum m-am gandit si eu, ca sigur e altceva si nu vrea sa spuna, asa ca am luat-o pe toate partile si orice varianta a mai iesit la suprafata s-a dovedit a fi falsa. Deci am ramas cu nu mai vrea si pace.

Prin urmare, am convenit de comun acord ca toata saptamana sa stea acasa, in schimb i-am spus ca de luni merge la gradinita indiferent daca vrea sau nu, ii place sau nu, are chef sau nu. De ce? Pentru ca trebuie. Pentru ca si oamenii mari fac lucruri care nu le place si merg la servici desi ar sta acasa. I-am explicat ca are cateva zile ca sa se obisnuiasca cu ideea, dar ca renuntarea la gradinita nu este o varianta. Deloc. Niciodata.  O fi bine, o fi rau cum am procedat, habar n-am. Dar ce stiu sigur ca nici pe varianta “facem doar ce vrea copilul si cum vrea copilul” nu se poate. Pentru ca viata nu se invarte doar in jurul lui. Pentru ca parintii mai fac si altceva inafara de a creste copii, ca pe langa drepturi, copilul are si el “obligatiile” lui si ca parintii pe langa obligatii, au si ei drepturi. Ca mama are si ea nevoie de timp sa munceasca, sa se odihneasca, chiar sa se distreze fara copil, ca un dus linistit nu ar trebui sa fie un lux si ca fara un moment de respiro, fara 30 minute de liniste, fara un somn decent nu ar trebui ca societatea sa ii ceara doar sacrificiul si nici sa se astepte ca ea sa fie  mama perfecta, gospodina perfecta, sotia perfecta, angajatul perfect.

Atunci cand vedeti o mama nervoasa, certand un copil sau pur si simplu mergand apasat pe strada cu copilul plangand de mana, nu mai trageti imediat concluzii ca nu este o mama buna. Nimeni nu stie nici ce e in inima ei, nici cate a suportat pana atunci, nici cate explicatii a dat, nici cate nopti a dormit si nici ce poarta pe umerii ei. Nu ii stiti povestea, nu o mai judecati. Mamele sunt minunate, chiar si asa imperfecte, pentru ca reusesc sa faca eforturi supraomenesti pe care doar o alta mama le-ar intelege. 

Iubiti-le.  Apreciati-le.  Sprijiniti-le. 

PS: Daca aveti idei despre cum am putea rezolva problema cu gradinita, va astept cu interes parerile.

Gia

SaveSave

Leave a Reply