In ’89, fix inainte de revolutie, intram in clasa I, la cea mai buna invatatoare din scoala. As adauga eu si cea mai afurisita, care ne-a furat copilaria si vacantele cu temele ei care nu se terminau vreodata si zecile de carti de citit.  Pe vremea aia educatia cu rigla peste maini si datul cu capul de banca erau considerate practici obisnuite, caci stiti cum e, fara amenintari si fara bataie nu se educa copiii. In primele saptamani de scoala tata s-a prezentat la invatatoarea pe care tot ei o alesesera pentru mine, caci na, era cea mai buna si i-a zis asa:

In educatia copilului meu, as vrea sa fiti corecta. Nu avem nevoie de tratament preferential caci nu credem in asta, vom mentine o legatura apropiata cu dvs pentru a putea fi la curent cu evolutia copilului, insa daca vreodata veti avea vreo problema cu ea, ma sunati pe mine. Ma astept sa nu aud vreodata ca ati dat in ea. Dumneavoatra va ocupati de predat, eu ma ocup de educatia ei.”

Scurt, la obiect si suficient cat sa nu ma atinga vreodata in cei 4 ani cat mi-a fost invatatoare. A facut-o cu altii, mai ghinionisti, ai caror parinti ori erau de acord cu acest tip de educatie, ori nu au avut curajul sa stabileasca regulile inca de la inceput. 

Prima regula de parenting a parintilor mei: Nimeni nu se atinge de copilul meu. 

In toamna lui ’97 incepeam clasa a 9-a B, adica intrasem la liceu undeva in primii 50 de copii. La prima sedinta cu parintii a venit tot tata. Dirigintele era profesor de matematica, iar noi eram prima clasa de mate-fizica din liceu. Nici n-are sens sa va mai zic ca nu am facut vreodata o ora de dirigentie. 🙂 In fine, la sedinta, dirigintele ne-a desfintat: ca suntem prosti, ca nu stim mai nimic, ca ce mult va trebui sa munceasca cu noi ca sa avem sanse sa intelegem ceva. 

Tata s-a ridicat, a spus al cui tata e si l-a pus la punct:

“Domnule profesor, copiii astia sunt in primii 50 de copii din liceu. Ma indoiesc ca ar fi in clasa asta daca ar fi prosti asa cum spuneti, iar acest gen de calificative din partea dvs mi se par deplasate. Noi suntem parintii lor iar acum va ascultam in timp ce ii faceti prosti. Dvs aveti 4 ani la dispozitie sa lucrati cu niste copii inteligenti ca sa ii aduceti la standardele dvs. Succesul lor depinde intr-o mare masura si de dvs.” 

Cand a ajuns acasa, tata mi-a povestit ce s-a intamplat si mi-a spus asa:

“Ma astept de la tine sa te tii de carte. Nu o faci pentru mine, nu o sa ma ajute pe mine, dar iti va fi tie de ajutor. Insa, orice problema vei avea vreodata la scoala, orice nedreptate din partea unui profesor, vii acasa si imi spui. Daca tu vii acasa si imi spui adevarul, eu ma lupt pentru tine cu oricine. Dar daca aflu vreodata ca m-ai mintit, ma duc la scoala si ma pui intr-o situatie neplacuta, nu te mai cred vreodata si te descurci. Relatia noastra se bazeaza pe incredere: eu am incredere in tine si tu ai incredere ca eu voi fi intotdeauna aliatul tau, orice ar fi.”

Si asa a fost… Cand la teza de chimie a luat toata clasa nota mica pentru ca profesoara ne dadea teza din probleme, dar nu facea vreodata una cu noi la ore, m-am dus la ai mei si le-am povestit. La urmatoarea sedinta tata a luat cuvantul in fata profesoarei, iar ceilalti parinti au prins curaj sa confirme ceea ce spusese el. Orice nedreptate pe care noi ca elevi o traiam, eu o spuneam acasa si era ridicata in sedinte. Tata a devenit un soi de salvatorul nostru, al tuturor celor din clasa a 9-a B. Si-a castigat respectul dirigentului care i-a propus sa devina un soi de sef al organizatiei parintilor si al tuturor colegilor mei, care ii spuneau “tata Radu”.   

Tata m-a invatat ca oricine merita respect, chiar daca este doar un copil, ca nu poti sa ceri respect de la un copil daca nu i-l acorzi tu mai intai si ca pozitia de adult nu iti da dreptul sa ii nedreptatesti pe cei mici. 

La o saptamana dupa ce am facut 18 ani, tata a facut infarct, in masina, dupa ce m-a lasat pe mine la meditatii.  Avea 50 de ani. In seara in care a venit ambulanta sa-l duca la spital si in momentul in care l-au ridicat pe targa, a fost prima data cand l-am vazut pe tata vulnerabil. N-am uitat niciodata imaginea aia. 

S-a incapatanat insa sa reziste unui infarct puternic, cu 3 artere din 4 aproape blocate, ce a necesitat resuscitare. A reinviat si a iesit pe picioarele lui din spital, doua saptamani mai tarziu. Au trecut 17 ani de atunci si tata este inca o stanca. Si-a tinut promisiunea de a ma conduce el la altar si i-a inchis gura preotului care a venit sa ii sopteasca la ureche ca mireasa trebuie condusa de nas: 

“Parinte, nas si parinte spiritual devine dupa aceasta slujba. Deocamdata nu-i nimic. In schimb eu sunt parintele ei de 27 de ani.”  Preotul a tacut si s-a dat deoparte.  :))

Ai mei

Chiar si acum, la 67 de ani imi spune: “Tata, orice ti s-ar intampla si oriunde ai fi, vin si pana la capatul pamantului pentru tine.“

Fara sa stie, tata mi-a predat cea mai importanta lectie de parenting:

Copilul trebuie sa stie ca in lumea asta de multe ori rea si nedreapta, parintele va fi intotdeauna acolo pentru el. Indiferent de varsta pe care o are copilul, ca e 5, 15 sau 35, sa stie ca orice s-ar intampla, in bratele parintilor va gasi intotdeauna alinare si intelegere, ca oricand se poate intoarce acasa ca la un adapost pe timp de furtuna. Caci daca nici parintii nu sunt alaturi de tine, atunci cine?!

Tata nu e un om perfect, cum nici unul dintre noi nu suntem. Avem opinii diferite si ne contram in multe. Dar stiu ca orice a fi, oricat de diferite sunt opiniile noastre si felul in care intelegem sa ne traim viata, tata chiar ar merge la capatul pamantului ca sa ma salveze. Si asta vreau sa stie si copilul meu!


Daca iti place timpul petrecut pe blogul meu…

Sa stii ca eu ma bucur ca un copil la ciocolata cand primesc un semn de apreciere de la tine: like, share sau comentariu. 🙂 Asa stiu si eu ca ti-a placut, iar tu intr-o secunda ,m-ai facut pe mine un pic mai fericita. Iti multumesc!  

Facebook: Urban Diva – by Gia

Instagram: urbandiva_styleblog

Follow my blog with Bloglovin

29 COMENTARII

  1. Sunt tata de fata de aproape 2 ani si in 2 sapt urmeaza sa tin in brate si un baietel!
    Ai reusit sa-mi provoci o mica „alergie” la ochi 😋

  2. Articolul este super frumos si emotionant, dar cel face extraordinar consta in faptul ca tu chiar ai trait si ai simtit ce ai scris. M-ai emotionat si recunosc(putin rusinata) ca am simtit un gram de invidie pe relatia tata-fiica pe care o ai.

    • Iti multumesc! Pentru mine a fost terapeutic. Cred ca am recitit articolul asta cel putin de 10 ori si am plans de fiecare data. Cred ca retrairea acelor momente si punerea lor in cuvinte scrise m-a facut sa trec peste un moment ce m-a marcat. Acum am lacrimi in ochi cand citesc mesajele oamenilor, venite pe toate canalele. Nu pot fi decat recunoscatoare ca ceva scris de mine a trezit emotie in atatia oameni.

  3. Ce fată norocoasă ești! Cred că orice mamă iși dorește așa un tată pentru copiii ei…din păcate, nu știu de ce puțini știu cum să fie așa..poate ar trebui promovat acest model de tată pentru a conștientiza tații de importanța lor in viețile copiilor lor.

    • Dincolo de emotia articolului, scopul lui este fix de a arata cat de importanta este pozitia tatalui in viata copilului. Tata nu era genul de barbat pe care sa il ignori si el stia ca daca va veni si imi va sustine cauza, va fi ascultat. Asa ca vocea tatalui conteaza, pozitia lui de aparator al familiei trebuie sa existe si sa se manifeste. Pana la urma e barbat, nu?! 🙂

  4. Cred ca-i stiu pe parintii tai! Pe tata il cheama Doru si pe mama Sofia! Sora mamai tale a fost căsătorită cu unchiul meu! Avem verisori comuni! Ce mica e lumea! Bravo pentru articol!

  5. Cu lacrimi in ochi am citit articolul tau si l am simtit pe tata aproape, chiar daca el nu mai printre noi.
    Si pt mine ,tatal meu a fost SALVATORUL MEU.
    Iti multumesc pt emotie!

  6. Mi-ai facut dimineata mai frumoasa. Si eu am un astfel de tata. Cat despre copii 7 si 9 ani, sper sa simta la fel pt noi. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.