Nu ai cum să știi ce tip de mamă vei fi decât atunci când devii mamă. Bineînțeles că îți faci planuri și strategii de cum ai aflat că ești însărcinată, dar până când nu îl ai în brațe și trăiești experiența nu ai cum să știi cu adevărat. În plus, copiii au talentul de a-ți arunca pe apa sâmbetei toate planurile și strategiile tale.
Nu cred în perfecțiune, deci nici nu mi-am impus să fiu o mamă perfectă. Mi-am impus însă să nu fac greșeli majore care să îi distrugă încrederea în ea și în mine, să îi îngrădească personalitatea și talentul sau să se îmbolnăvească pentru că nu am avut eu suficientă grijă. N-am citit prea multe cărți de parenting, am apelat la specialiști când a fost nevoie, am ascultat de doctori legat de alimentație și tratamente , am aplicat regula “ce ție nu-ți place altuia nu-i face” și în rest mi-am ascultat inima și instinctul.
Am decis încă de la bun început că nu va fi crescută în puf, că va învăța regulile de bun simț și că voi ține mult să le aplice. Mi-am dorit un copil educat și empatic, să poată să ne spună ce gândește, să pună întrebări, să nu se ferească de noi. Mi-am dorit să învețe din joacă și am protejat-o atât cât a trebuit. Am încercat să o responsabilizam și să înțeleagă că mama nu e un soi de servitoare în casă, așa că ajutorul ei contează și că e important să contribuie și ea la menținerea ordinii în spațiul în care locuiește.
Evident că am dat-o și în bară
Evident că mi-a apăsat toate butoanele pe care nu a fi vrut să mi le apese, evident că am ridicat glasul când m-a scos din minți, evident că nu am găsit întotdeauna răbdarea de care ar fi avut ea nevoie. Nu-s genul de mamă care să se joace ore în șir cu copilul. Pur și simplu nu îmi place. Mă joc cu ea că trebuie și recunosc că nu o fac cu orele. Mai degrabă colorăm împreună decât să mă joc cu păpușile. Mai degrabă mă joc un soi de board game decât să construiesc cu lego.
Evident că m-am întrebat adeseori ce efect are comportamentul nostru asupra dezvoltării ei. Evident că mi-am făcut griji că poate nu am făcut suficient, că poate alții fac mai mult, că alte mămici sunt mai bune ca mine și sunt convinsă că sunt.
Momentul în care mi-am dat seama că sunt o mamă bună
M-am liniștit însă când ne-a pus în mână asta la 5 ani și jumătate: 
“Mami și tati, mulțumesc că m-ați crescut!”
Și acum îmi dau lacrimile, în timp ce citesc bucata asta de hârtie, pe care evident, am pus-o în ramă. :))
Chiar dacă tu nu crezi, copiii văd lucrurile pe care le faci pentru ei…
Chiar dacă nu crezi, ei uită certurile și rețin esența. Chiar dacă nu crezi, îți apreciază dragostea, îți înțeleg povețele și te iubesc oricum. Chiar dacă îți faci griji că poate nu ești suficient de ……. (completează tu cu cea mai mare grija a ta), să știi că pentru ei ești. Chiar dacă te mai îndoiești uneori de tine, momentul în care știi sigur că ești o mamă minunată este când auzi “te iubesc mama” și “iți mulțumesc”.
Evident că nu suntem perfecte, dar în ochii unor pui de om, chiar suntem. Like magic! 🙂 Asa ca data viitoare cand cineva mai spune ca femeile nu-s perfecte, să ii intrebe pe copii. :)))))))
mama
S-ar putea sa iti placa si: Dar de mama cine are grija? Presiunea parentingului modern naste “monstri”
FOTO: Sebastian Bacioiu
Daca iti place timpul petrecut pe blogul meu…
Sa stii ca eu ma bucur ca un copil la ciocolata cand primesc un semn de apreciere de la tine: like, share sau comentariu. 🙂 Asa stiu si eu ca ti-a placut, iar tu intr-o secunda ,m-ai facut pe mine un pic mai fericita. Iti multumesc!
se spune ca dragostea copilului este cea mai pura.