Ieri m-am dus cu Erica la oftalmologie pentru un control, care a durat cam 2 ore și jumătate. Stând în sala de așteptare, mi-au trecut prin față peste 20 de copii și am avut timp suficient să observ diverse comportamente ale părinților sau bunicilor ce i-au însoțit. O bunică mi-a atras însă atenția mai mult decât aș fi vrut.
O fetiță cam de 3-4 ani, însoțită de mama și de bunica (cel mai probabil), a făcut “greșeala” să se așeze în funduleț în sala de așteptare.
Bunica lângă ea: “Hai sus! Hai, ridică-te! ”
Copilul: “Nuuu” (înfundat, din spatele unei suzete)
Bunica: “T, nu e frumos să spui nu!”
Eu fac ochii mari, ridic privirea și privesc în continuare scena:
Bunica: “Hai sus! Hai că faci buf!” în timp ce copilul stătea în continuare jos.
Acum, poate-s eu mai cârcotașă, dar cred că e important ca ceea ce le spunem copiilor, indiferent de vârstă, să aibă sens și logică. Cum o face copilul buf stând în funduleț mai rapid decât face buf stând în picioare mă depășește.
Cine l-a interzis pe NU?
Dar mai ciudată și mai problematică decât faza cu buf este însă aberația “Nu e frumos să spui NU”. Păi măi doamnă, e chiar necesar ca orice copil să învețe să spună NU, pentru că NU s-ar putea pe viitor să vă păzească nepoata de droguri, de un abuz, de o relație chinuitoare, de oameni profitori, de o viață nedreaptă. NU s-ar putea să însemne sănătate, fericire și încrederea în cine este și în ce își dorește.
S-ar putea sa iti placa si “Dar de mama cine are grija? Presiunea parentingului modern naște monștri”
NU iți este prieten, nu dușman
Generații întregi de copii au fost învățați că trebuie să spună DA orice ar spune părintele, care are drept deplin asupra copilului și libertatea de a-l forța să facă ce decide el. NU contează ce simte și ce dorește sufletul lui. Important este ce decid alții pentru el. Copiii ăștia ajunși adulți, au dificultăți în a spune NU atunci când simt că trebuie să o facă, pentru că au fost învățați că NU deranjează, supără, crează probleme.
Copilul meu spune NU și primește de la noi NU.
NU-ul este întotdeauna urmat de explicații, ale noastre sau ale ei. Copilul meu are dreptul să spună NU, pentru că noi nu ne-am speriat niciodată de el. NU exprimă un dezacord cu propunerea celuilalt, nu este un capăt de lume și nici dovadă de lipsă de bun simț. Asta simte copilul și exprimarea verbală a ceea ce simte ar trebui să fie de maximă importanță pentru adult și încurajată. Adultul are oricând posibilitatea să îl convingă că ceea ce spune el este mai bine, dacă are argumente pentru propunerea sa.
NU ăsta a fost pus la zid degeaba, pentru prea mult timp și i s-a dat mai multă importanță decât merita. Dacă noi am fost crescuți așa și ne străduim și azi să ne scuturăm de metehnele unei educații pe principiii foarte diferite, hai măcar să conștientizam ce mesaje le transmitem celor mici, ca să nu mai crească încă o generație tristă, neințeleasă și chiar depresivă. Zic si eu…
Citeste si “Tu esti frumoasa, desteapta si contezi” – Despre increderea construita simplu, dar sigur!
Daca iti place timpul petrecut pe blogul meu…
Sa stii ca eu ma bucur ca un copil la ciocolata cand primesc un semn de apreciere de la tine: like, share sau comentariu. 🙂 Asa stiu si eu ca ti-a placut, iar tu intr-o secunda ,m-ai facut pe mine un pic mai fericita. Iti multumesc!
